Întocmirea raportărilor contabile (semestriale) la 30 iunie 2023

Raportari semestriale

Sumar

Ordinul 2195/2023 a aprobat Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici.

Sistemul se adresează entităților care aplică reglementările contabile naționale (OMFP 1802/2014) și celor ce aplică reglementările contabile conforme cu IFRS (OMFP 2844/2016) și care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, inclusiv operatorii economici care au exercițiul financiar diferit de anul calendaristic.

Termenul de depunere a raportărilor semestriale este până cel târziu la data de 16 august 2023.

Acestea se depun pe portalul e-guvernare.ro și se semnează cu certificat digital calificat.

Detalii

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023

Acesta este aplicabil entităților care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 1.000.000 euro și se adresează atât entităților care aplică prevederile OMFP 1802/2014, cât și celor ce aplică IFRS, reglementat prin OMFP 2844/2016.

De asemenea, sistemul se aplică inclusiv operatorilor economici al căror exercițiu financiar este diferit de anul calendaristic.

Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2023, încadrarea în criteriul de mărime al cifrei de afaceri se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent. Aceleași prevederi se aplică și în cazul entităților care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.

Practic, plafonul de 1.000.000 euro reprezintă 4.947.400 lei (calculat pe baza cursului BNR valabil la închiderea anului 2022).

Sucursale și sedii permanente

Prevederile se aplică şi subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, indiferent de exercițiul financiar ales, în condițiile legii. Subunitățile deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European verifică încadrarea în criteriul privind cifra de afaceri pe baza indicatorilor determinați conform raportării contabile anuale la 31 decembrie 2021.

Din punct de vedere contabil, sediile permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunități fără personalitate juridică ce aparțin acestor persoane juridice şi au obligația întocmirii raportărilor contabile semestriale.

În situația în care persoana juridică cu sediul în străinătate își desfășoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente, raportările contabile se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească obligațiile fiscale, acesta reflectând activitatea tuturor sediilor permanente. În acest scop, sediul permanent desemnat procedează la însumarea informațiilor corespunzătoare activității desfășurate de fiecare sediu permanent.

În cazul persoanelor juridice care au subunități fără personalitate juridică, activitatea desfășurată de acestea se însumează de persoana juridică care întocmește raportarea contabilă la 30 iunie 2023.

Nu fac obiectul raportării contabile la 30 iunie 2023 persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.

Entități reglementate de BNR / ASF

Entitățile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară vor depune la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor raportări contabile la 30 iunie 2023 în formatul şi în termenele prevăzute de reglementările emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cine nu depune raportări contabile la 30 iunie 2023?

Nu au obligația de a depune raportări contabile următorii:

  • Operatorii economici care în exercițiul financiar precedent au avut o cifră de afaceri sub plafonul de 1.000.000 euro (4.947.400 lei)
  • Entitățile care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2023
  • Entitățile care în tot semestrul I al anului 2023 s-au aflat în inactivitate temporară
  • Entitățile înființate în cursul anului 2023, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii
  • Persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.

Ce cuprind Raportările contabile la 30 iunie 2023 întocmite de entitățile ce aplică OMFP 1802/2014 ?

Pentru microentități:

  • Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10)
  • Contul prescurtat de profit și pierdere (cod 20)
  • Date informative (cod 30) – format extins.

Pentru entitățile mici, mijlocii și mari

  • Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10)
  • Contul de profit și pierdere (cod 20) – formatul clasic
  • Date informative (cod 30) – format clasic

Ce cuprind Raportările contabile la 30 iunie 2023 întocmite de entitățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și aplică IFRS ?

  • Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10);
  • Situația veniturilor și cheltuielilor (cod 20);
  • Date informative (cod 30).

Entitățile care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic

Entitățile care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic completează formularele cu datele corespunzătoare perioadei 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023 (respectiv 2022, acolo unde sunt prezentate informații comparative).

Cum se determină tipul de raportare?

Pentru determinarea tipului de raportări care trebuie completate și depuse, se stabilește dacă entitatea se încadrează în categoria microentităților sau nu, în funcție de asta fiind stabilit și tipul de formular care se completează.

Indicatorii total active, cifră de afaceri netă și număr mediu de salariați în funcție de care se determină tipul de entitate se stabilesc pe baza situațiilor financiare anuale ale exercițiului financiar precedent. Această regulă este valabilă și în cazul entităților care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.

Depunerea raportărilor contabile

Depunerea raportărilor contabile se face la unitățile teritoriale ale MFP, în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, pe portalul http://www.e-guvernare.ro/, având atașată o semnătură electronică extinsă.

Formatul electronic al raportărilor contabile depuse pe internet sau la unitățile teritoriale ale MFP constă într-un fișier PDF la care este atașat un fișier xml.

Depunerea în format hârtie (însoțită de suportul magnetic) se face la registratura unităților teritoriale ale MFP sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată.

Programul de asistență pentru întocmirea raportărilor se obține de pe site-ul ANAF.

Cine semnează raportările contabile la 30 iunie 2023?

Raportările sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând și numele în clar al acestora. Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit raportările contabile se completează astfel:

  • directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991. În acest sens, persoana împuternicită trebuie să fie o persoană angajată potrivit legii, care are studii economice superioare și care are atribuții privind conducerea contabilității entității.
  • persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR.

Raportările contabile la 30 iunie 2023 se semnează și de către administratorul sau persoana care are obligația gestionării entității.

Termenul pentru depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2023

Raportările contabile la 30 iunie 2023 se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor până cel mai târziu la data de 16 august 2023.

Nedepunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2023 în condițiile prevăzute de ordin se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei, astfel:

  • Dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei,
  • Dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei,
  • Dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.

Accesați alte materiale informative Nowium în secțiunea Noutăți.